SFÂNTA LITURGHIE - actul de identitate al Bisericii

Orice formă de cult nu este altceva decât o formă de manifestare exterioară a unui fond sufletesc lăuntric. La origine se află întotdeauna o idee religioasă sau un sentiment religios din care ea derivă şi pe care ea le exteriorizează.

Scopul principal al cultului ortodox este să creeze o legătură cu Dumnezeu, mijlocind pe de o parte exprimarea mulţumirii şi recunoştinţei către Dumnezeu, iar pe de altă parte, revărsarea Harului sfinţitor al lui Dumnezeu asupra credincioşilor.

Iubirea lui Dumnezeu manifestată prin creaţie si mai ales prin jertfă se revarsă, din sânul Sfintei Treimi către om. Omul poate întoarce această iubire către Dumnezeu prin intermediul laudei şi a cinstirii sublime. Cea mai importantă formă de laudă si cinstire adusă lui Dumnezeu se evidenţiază la Sfânta Liturghie. Ea reprezintă inima spiritualităţii liturgice ortodoxe, fiind şi un bogat tezaur de doctrină şi trăire. Inima Sfintei Liturghii constă în prefacerea pâinii şi a vinului în Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos şi împărtăşirea credincioşilor din Darurile veşnice spre moştenirea Împărăţiei Cerurilor.

Sfânta Liturghie ca jertfă Euharistică a fost instituită de Mântuitorul Hristos la Cina cea de Taină când dă poruncă Apostolilor să transmită mai departe, pe veşnicie această Cină minunată.Sfânta Liturghie are trei părţi: în prima parte numită Proscomidie, sunt pregătite darurile de pâine şi vin pe care credincioşii le aduc ca ofrandă lui Dumnezeu; a doua parte, liturghia pentru cei nebotezaţi numita şi Liturghia Catehumenilor şi cea de a treia destinată doar celor botezaţi numită Liturghia Credincioşilor. La a treia parte credincioşii, care în prealabil au lepădat „toată grija cea lumească”, devin părtaşi la Ospăţul Ceresc trăind în, prin şi pentru Hristos prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului.

Credincioşii care participă la Sfânta Liturghie nu trebuie să asiste şi să vină ca la un spectacol, ci sunt chemaţi să se împărtăşească cu bucurie din Ospăţul Împărăţiei. În timpul Sfintei Liturghii există trei momente importante care scot în evidenţă acest lucru: invitaţia pe care o face Biserica atunci când spune la început „Veniţi să ne închinăm…”, apoi hrănirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos şi, în cele din urmă, trimiterea credincioşilor ca misionari prin îndemnul „cu pace să ieşim” de la sfârşitul Liturghiei. Ţinând seama de de bogăţia inepuizabilă de sensuri şi daruri pe care le putem primi în timpul acestei petreceri nelumeşti, o prevedere canonică arată că un credincios care nu participă trei duminici consecutive la Sfânta Liturghie să fie scos din rândul credincioşilor.

Aceasta nu este o măsura rigidă sau discriminatorie, cum ar spune unii, ci o constatare a faptului că el a devenit o ramura uscată din arborele viguros şi plin de viaţă – Biserica.

Având în vedere toate acestea putem afirma cu tărie ca Sfânta Liturghie reprezintă actul de identitate a Bisericii concentrând în ea spiritualitatea şi identitatea de credinţă.

Prof. PURCARU GEORGE

ADRIAN